Pentru că fiecare viață contează!

Luni, 10 Iunie 2024Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Pentru ca fiecare viata conteaza | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călăraşi au salvat, joi, 6 iunie a.c., un câine căzut într-o groapă adâncă de aproximativ patru metri în localitatea Roseți.

O persoană care a auzit câinele schelălăind s-a apropiat mai mult de locul în care animalul a rămas blocat, iar când a reușit să vadă exact unde este căzut patrupedul, persoana respectivă nu a stat pe gânduri și a apelat numărul de urgenţă 112, solicitând ajutor.

Un echipaj de descarcerare de la Detașamentul Călărași s-a deplasat rapid la fața locului cu o autospecială și, în scurt timp, câinele de talie mare era salvat!

Un pompier salvator s-a echipat corespunzător și a coborât în groapă, iar cu ajutorul cordițielor de salvare și a celorlalte accesorii din dotare a extras cățelul și l-a adus la suprafață, spre bucuria celor prezenți la locul intervenţiei.

Intervenția a durat aproximativ 10 minute, iar cățelul nu a suferit vătămări, fiind doar un pic speriat. În imaginile de mai jos se poate observa că patrupedului i-a trecut teama și pare chiar să îi mulțumească salvatorului său.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.