Au salvat un bărbat intrat în stop cardio-respirator
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasaud
Echipajul de prim-ajutor de la Punctul de Lucru Lechința, format din plt. adj. Bumbu Aurelian, plt. adj. Lechințan Adrian și plt. Rus Nicușor, a reușit să resusciteze un bărbat în vârstă de 63 de ani, intrat în stop cardio-respirator, în urma unei electrocutări.
Încadrând cel mai apropiat echipaj de locul solicitării, au ajuns în mai puțin de 2 minute și au reușit să dea o șansă la viață bărbatului.
Din fericire, bărbatul a răspuns manevrelor protocolului în primele minute și, după stabilizarea realizată împreună cu echipajul de terapie intensivă mobilă, pacientul a putut fi transportat, cu semne vitale, cu elicopterul SMURD, la o clinică din municipiul Târgu Mureș. Genul de misiune în care secundele și minutele contează! Felicitări, băieți, pentru încă o misiune reușită!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.