20 de locuințe salvate din calea flăcărilor
Sursa Foto: Facebook ISU Gorj
La data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 12:30, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generate de un incendiu de vegetație produs pe raza comunei Bengești-Ciocadia.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul instituției, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la vegetație uscată în apropierea mai multor locuințe.
Amplificat de intensitatea vântului, exista pericolul ca incendiul să cuprindă locuințele din imediata apropiere, fiind suplimentate forțele de intervenție cu alte trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Salvatorii au depus eforturi imense și au reușit să localizeze la timp incendiul, iar ulterior să stingă focarele care l-ar fi putut reaprinde. Echipajelor li s-au alăturat mai mulți voluntari din comună, care au înțeles pericolul și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și salva locuințele.
Au ars aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, dar, din fericire, nu au existat victime și au fost salvate locuințele.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.