Puii de pisică și pompierii

Marți, 01 Octombrie 2024Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Puii de pisica si pompierii | imaginea 1 Mieunatul celor doi pui de pisică abia se mai auzea, dar Katy era hotărâtă să-i salveze.

Se ducea către bunici când, traversând râul Orăștie peste un pod, i-a auzit și și-a dat seama că erau undeva, prin vegetația de la marginea apei.

Cu chiu, cu vai, a coborât pe unul dintre maluri și imediat a zărit-o pe Miți, care tremura, pitită după un bolovan.

Apoi, și-a dat seama că un alt pui mieuna de pe celălalt mal. Și pentru că nu avea cum să treacă prin râu, a sunat imediat la pompieri.

Salvatorii din cadrul Detașamentului Orăștie au ajuns la fața locului în câteva minute.

Și tot în câteva minute, au coborât pe celălalt mal și urmând indicațiile Katherinei, au găsit-o și pe Piți, la fel de slăbită și speriată, ca surioara ei.

După ce le-a mulțumit pompierilor, Katy și-a continuat drumul spre casă, cu cele două ghemotoace la piept.

Felicitări, dragi colegi, pentru că sunteți mereu acolo unde este nevoie de voi și în plus, joi, 26 septembrie a.c., ați făcut un copil fericit!

Felicitări, Katy! Curajul și inima ta bună fac din tine un adevărat salvator! P.S.: Katherina a absolvit de curând cursul “Salvator din pasiune” și aceasta a fost prima ei misiune!

Puii de pisica si pompierii | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.