Incendiu la locomotiva unui tren de călători

Vineri, 29 Noiembrie 2024Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Incendiu la locomotiva unui tren de calatori | imaginea 1 Miercuri, 27 noiembrie a.c., în jurul orei 04:00, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la o locomotivă care transporta 8 vagoane de călători, în gara din localitatea Balota.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. Incendiul se manifesta la un pat de cabluri. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului după decuplarea locomotivei.

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. 𝐈̂𝐧 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐚𝐬𝐚𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐮𝐧 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐛𝐮𝐳 𝐬-𝐚 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞𝐢.

Au ars izolația cablurilor electrice și un burduf de la canalul de ventilație al locomotivei. Sursa probabilă de aprindere a fost efect termic al curentului electric, iar împrejurarea determinantă cablu electric defect. Începând cu ora 07:00, circulația feroviară a fost reluată.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.