Bilanțul misiunilor în minivacanța de 1 Mai

Sâmbătă, 10 Mai 2025Ialomița
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomița

Bilantul misiunilor in minivacanta de 1 Mai | imaginea 1 În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 100 de pompieri ialomițeni s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 103 misiuni gestionate de salvatori. În urma solicitărilor primite, 87 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

O atenție deosebită a fost acordată și celor 5 accidente rutiere produse pe raza localităților Urziceni, Țăndărei, Adâncata, Ciocârlia și Movilița, în urma cărora 11 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitărilor, ulterior 3 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.

De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical, pe timpul desfășurării unor evenimente sportive (meci de fotbal în localitatea Gheorghe Doja și meci de handbal în municipiul Slobozia ), respectiv a Campionatului Național de Anduranță la Motor PARK, în localitatea Adâncata.

În 96 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 8 incendii înregistrate la nivel județean.

Din totalul celor 8 incendii care au avut loc în perioada menționată, 2 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată și deșeuri menajere), fiind afectat aproximativ 1 hectar de teren. Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.1952005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului 6 evenimente.

& Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru înlăturarea efectelor negative generate de producerea unor incendii la două apartamente din municipiul Slobozia.

O lumânare lăsată nesupravegheată și un recipient uitat pe aragaz au fost cel mai probabil cauzele producerii acestora, în urma cărora apartamentele au fost inundate cu fum. Nu au fost înregistrate victime.

& O altă intervenție gestionată de colegii noștri a fost cea din data de 02 mai a.c., în jurul orei 06:30, când pentru Detașamentul de Pompieri Slobozia s-a dat alarma în vederea lichidării unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească (magazie) a unui cetățean, în municipiul Slobozia.

Un scurcircuit generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător a condus, cel mai probabil, la izbucnirea acestuia. Focul a distrus magazia pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, diferite materiale și aparate electrice. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

& Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit în după-amiaza zilei de duminică, 4 mai a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în municipiul Urziceni.

În urma evenimentului au ars materiale plastice de la compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de scurgeri de lichide combustibile.

& În perioada supusă analizei, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, în localitatea Ion Roată.

Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca incendiul să fie stins rapid, focul distrugând lucrurile depozitate în două camere. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind crearea intenționată sau din culpă a condițiilor de a genera incendiul.

& Noaptea, Stația de pompieri Fetești a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean în Fetești-Sat. De urgență au fost alocate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei camere. Pentru lichidarea acestuia, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ două ore. Ca urmare a producerii evenimentului au ars elemente de mobilier și articole de îmbrăcăminte.

Din încăpere a fost extrasă o persoană intoxicată cu monoxid de carbon, conștientă, care a fost evaluată de către echipajul medical, ulterior fiind transportată la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Pentru a preveni evenimentele deosebite care pot pune în pericol viața, sănătatea sau bunurile materiale, este esențial ca fiecare dintre noi să adopte un comportament preventiv, bazat pe cunoaștere și pregătire.

Un pas simplu, însă extrem de valoros, este accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență fiipregătit.ro,un instrument care oferă informații clare, accesibile și actualizate despre cum să acționezi înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.