Bombă de artilerie, descoperită în urma unor săpături

Marți, 06 Mai 2025Bihor
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor

Bomba de artilerie  descoperita in urma unor sapaturi | imaginea 1 În cursul zilei de miercuri, 23 aprilie a.c., pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în localitatea Tărian, comuna Girișu de Criș, unde un localnic a descoperit o muniție în timp ce efectua săpături pentru o conductă de apă.

După identificarea muniţiei – o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită din cea de-a doua conflagraţie mondială, specialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat bomba de artilerie în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare prin explozie controlată.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte cetăţenilor faptul că în cazul descoperirii munițiilor sau elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

De asemenea, se interzice:

  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice de muniţii;
  • tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.