100 de baloți de ovăz au ars într-o gospodărie

Marți, 24 Iunie 2025Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

100 de baloti de ovaz au ars intr o gospodarie | imaginea 1 Aproximativ 100 de baloți de ovăz au ars, sâmbătă după-amiază, 21 iunie a.c., într-o gospodărie din localitatea Letca Nouă. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietarii, sprijiniți de alte persoane, au încercat să stingă flăcările cu mijloacele disponibile.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat că baloții erau depozitați sub formă de căpiță, iar focul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic.

Pentru că se apropie campania agricolă, reamintim faptul că furajele se pot autoaprinde dacă sunt depozitate înainte de a fi uscate sau în locuri ce nu sunt ventilate corespunzător. De asemenea, prin natura lor combustibilă, acestea se aprind foarte repede în prezenţa oricărei surse deschise de foc.

Pentru a preveni incendiile recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil;
  • nu depozitați baloții pe sol umed – umiditatea internă favorizează autoaprinderea;
  • amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
  • nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
  • amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
  • îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
  • intrarea în depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu.

100 de baloti de ovaz au ars intr o gospodarie | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.