Misiunile gestionate de pompierii teleormăneni
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor și operațiunile desfășurate în sprijinul comunităților, reprezintă principalele misiuni efectuate de către pompierii militari teleormăneni, în
interval de 72 de ore, la nivel județean.
❗️Dintr-un total de 56 de intervenții, 33 au fost ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave.
Încă 18 pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, miriști, culturi agricole și resturi menajere, 2 incendii izbucnite la autoturismele unor cetățeni, în municipiul Roșiorii de Vede și pe DN 65A, în apropierea localității Putineiu.
S-a mai intervenit la 2 accidente rutiere, produse pe raza localităților Drăgănești Vlașca și Alexandria, rezultate cu două victime, care au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital și o intervenție pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.
‼️🔥 Având în vedere numărul tot mai mare al incendiilor de vegetație uscată, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora.
Să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este INTERZIS!
❗️👨🚒👉 Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195⁄2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
‼️ Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
❗️Foarte important❗️Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.