Pui de lebădă salvat de pompierii orădeni
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
În seara zilei de duminică, 13 iulie a.c., pompierii militari orădeni au intervenit pentru salvarea unui pui de lebădă aflat în pericol, în zona străzii Mareșal Alexandru Averescu din municipiul
Oradea.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat de către un trecător care a observat pasărea rănită în apele Crișului Repede. Unul dintre puii unei familii de lebede avea un cârlig de pescuit prins în zona gâtului și a ciocului, fiind vizibil rănit și în imposibilitatea de a se mișca în siguranță.
La fața locului a fost mobilizat un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, care, utilizând echipamentele și accesoriile specifice misiunilor de salvare în mediul acvatic, a ajuns rapid la puiul de lebădă și a extras cu grijă cârligul de pescuit, eliberând pasărea și redând-o în siguranță familiei sale.
Acțiunea promptă și eficientă a pompierilor a demonstrat, încă o dată, angajamentul față de protejarea vieții – fie ea umană sau animală – și grija față de mediul înconjurător.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.