Respect, Sg. maj. Băcioiu Sergiu Ionuț și voluntar Isac Robert!
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
Un incendiu violent a izbucnit în localitatea Ghimbav, cuprinzând rapid o anexă și o gospodărie, pe o suprafață de aproximativ 230 de metri pătrați.
Flăcările amenințau să se extindă, iar fumul gros se vedea de la distanță. Printre primii care au ajuns la fața locului nu au fost doar pompierii aflați în tură, ci și doi oameni care nu se aflau în serviciu, dar care nu au stat pe gânduri, Sergent major Băcioiu Sergiu Ionuț și voluntarul Isac Robert.
Cei doi se aflau împreună, chiar la locuința lui Robert, iar când au văzut fumul dens ridicându-se în apropiere, au reacționat imediat. Cu mașina personală și cu echipamentul deja pregătit în portbagaj, au pornit spre incendiu fără să mai aștepte. A fost un gest pur de responsabilitate, curaj și solidaritate.
Sergiu este astăzi subofițer, dar povestea lui a început din postura de voluntar. A făcut doi ani și jumătate de voluntariat, iar apoi a fost încadrat din sursă externă pe funcția de conducător autospeciale. Acesta nu a uitat niciodată de unde a pornit. A rămas același om implicat, gata să intervină oricând, oriunde e nevoie.
Robert Isac este voluntar din 2020 și a participat până acum la peste 430 de intervenții. Un om dedicat, care a demonstrat în repetate rânduri că a fi voluntar nu înseamnă doar un titlu, ci un mod de a trăi. În ziua incendiului, a fost acolo nu doar pentru că era aproape, ci pentru că a simțit că trebuie să fie.
Această intervenție nu a fost doar despre foc și pericol. A fost despre oameni. Despre prietenie, despre devotament și despre cei care aleg să ajute, chiar și atunci când nu sunt obligați s-o facă. Mulțumim, Sergiu! Mulțumim, Robert! Prin gestul vostru, sunteți un exemplu viu de curaj, solidaritate și onoare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.