21 de incendii, în trei zile
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină în interval de trei zile la 68 de situații de urgenţă produse pe raza judeţului Călăraşi.
Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 68 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 46 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical de urgenţă și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la accidente rutiere.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice pentru stingerea a 21 de incendii de vegetaţie uscată, culturi agricole, mirişti şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului Călăraşi.
În urma acestor intervenţii la arderi necontrolate de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.
În ceea ce priveşte salvarea persoanelor, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină, cu mai multe autospeciale în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.25, pe raza municipiului Călăraşi, pe strada Muncii, unde a avut loc o explozie într-o locuinţă, în urma unei acumulări de gaze.
Trei persoane dintr-o familie au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate de urgenţă la spital. Cele trei victime ale suflului exploziei au fost preluate de către paramedicii SMURD în cooperare cu colegii de Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Cele trei persoane, doi adulţi cu vârste de 45 şi 52 de ani şi un copil în vârstă de 9 ani, au suferit mai multe arsuri de gradul II pe suprafaţa corporală, fiind transportate în stare de conştienţă.
Din locuinţa respectivă, în care a avut loc explozia, pompierii militari călărăşeni au extras mai multe butelii, evitând producerea unei alte situaţii de urgenţă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



