Incendiu violent într-o gospodărie giurgiuveană

Miercuri, 10 Septembrie 2025Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Incendiu violent intr o gospodarie giurgiuveana | imaginea 1 Un incendiu violent a izbucnit, vineri dimineață, 5 septembrie a.c., într-o gospodărie din localitatea Oncești.

Flăcările au cuprins două anexe și s-au extins la acoperișul locuinței.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SAJ.

O femeie în vârstă de 69 de ani a fost preluată de echipajul medical, a primit îngrijiri, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 350 mp.

Pe timpul intervenției, aceștia au evacuat șapte butelii din zona afectată, eliminând astfel riscul unei explozii.

Cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă jarul sau scânteile provenite de la o afumătoare.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • supravegheați afumătorile pe timpul funcționării;
  • nu folosiţi afumători improvizate: pentru a le construi, trebuie utilizate cărămizi şi materiale incombustibile;
  • amplasați afumătorile la distanță de celelalte construcţii din gospodărie;
  • nu așezați afumătorile în magazii, poduri, sub şoproane sau în apropierea materialelor combustibile.

Incendiu violent intr o gospodarie giurgiuveana | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.