Respect, Sergent major Alexandru Rușeț!
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita
Spiritul de salvator nu intră niciodată în concediu. O nouă dovadă a acestui fapt vine din partea pompierului din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, Sergent major Alexandru Rușeț.
În timp ce se afla în vacanță pe litoralul bulgăresc, colegul nostru a observat un bărbat aflat în dificultate în apele agitate ale Mării Negre. Fără ezitare, alături de un salvamar, a intrat în valuri și a reușit să aducă bărbatul la mal.
Acesta era în stop cardio-respirator, iar sergent major Alexandru Rușeț a început imediat manevrele de resuscitare, pe care le-a aplicat până la sosirea echipajului medical. Bărbatul a fost predat cu semne vitale la ambulanță și transportat la spital.
Chiar dacă se afla în concediu, Alexandru nu a stat pe gânduri și a demonstrat că devotamentul față de viața semenilor nu are limite de timp sau loc. Curajul, profesionalismul și spiritul de echipă l-au transformat din nou în erou.
Felicitări colegului nostru, sergent major Alexandru Rușeț, pentru gestul deosebit și pentru exemplul de curaj și devotament!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.