Intervenții în urma ploilor abundente

Vineri, 10 Octombrie 2025Dolj
Sursa Foto: Facebook ISU Dolj

Interventii in urma ploilor abundente | imaginea 1 Pompierii din cadrul ISU “Oltenia” al județului Dolj au fost solicitați să intervină în mai multe situații generate de precipitațiile abundente căzute de joi, 2 octombrie a.c., ora 15:00, și până vineri, 3 octombrie a.c., la ora 13.00.

În total, salvatorii au fost solicitați la 12 evenimente, majoritatea pentru evacuarea apei din curți, subsoluri sau de pe carosabil. În unele cazuri, nu s-a putut interveni, deoarece nivelul apei era prea scăzut pentru a permite acționarea motopompelor.

Iată câteva dintre intervențiile pompierilor doljeni:

  • copac căzut pe carosabil, în mun. Craiova – str. Știrbei Vodă;
  • curți inundate în municipiul Băilești și municipiul Craiova – s-a intervenit pentru evacuarea apei;
  • crengi și copaci căzuți pe carosabil – degajați în localitățile Bulzești și Radovan.

În alte locații (str. Rîului, Viilor, Severinului etc.), apa provenea din canalizare și nu s-a putut interveni, deoarece nivelul era prea mic sau sistemul de canalizare refula – aici au fost direcționate echipele de la compania de apă.

📢 RECOMANDĂRI pentru cetățeni:

  • verificați și curățați rigolele sau grătarele de scurgere din jurul locuinței;
  • nu blocați canalizările cu deșeuri;
  • evitați să circulați prin zone inundate;
  • apelați 112 în caz de urgență.

Nu uitați! Pentru prevenirea oricărei situații de urgență, respectați cu strictețe indicațiile autorităților și informați-vă din surse oficiale.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.