Trei victime, în urma unei explozii la o locuință

Vineri, 24 Octombrie 2025Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Trei victime  in urma unei explozii la o locuinta | imaginea 1 Trei persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor teleormăneni în urma unei explozii produse la o locuință din Frăsinet.

Luni, 20 octombrie a.c., în jurul orei 14.40, pompierii militari au fost solicitați, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, să intervină în localitatea Frăsinet, unde s-a produs o explozie, neurmată de incendiu, la o locuință, existând informații că două persoane ar fi rănite.

Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN, precum și două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.

La sosirea forțelor de intervenție, salvatorii au identificat trei victime – o femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 57 și 80 de ani – conștiente și cooperante, care prezentau traumatisme și arsuri de gradul II la nivelul membrelor și feței.

În sprijinul echipajelor medicale a venit și un elicopter SMURD, care a preluat femeia, în vârstă de aproximativ 57 de ani, pentru a fi transportată la Spitalul de Urgență Floreasca. Celelalte două victime au fost transportate la Spitalul Universitar și Spitalul Bagdasar-Arseni din municipiul București, pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Misiunea pompierilor a continuat cu asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau pericol de prăbușire.

Din primele verificări, cauza probabilă a producerii exploziei a fost o acumulare de gaze în cele două camere de locuit, provenite, cel mai probabil, de la instalația de GPL din gospodărie.

⚠️ Recomandări pentru prevenirea unor astfel de evenimente

‼️👉Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță în utilizarea instalațiilor de gaze naturale și GPL:

✅ verificați periodic instalațiile de gaze doar cu personal autorizat; 🚫 nu efectuați improvizații sau reparații neautorizate;

🌬️ asigurați o aerisire corespunzătoare a încăperilor;🧴 verificați etanșeitatea îmbinărilor cu apă și săpun, nu cu flacără deschisă;

🚷 dacă simțiți miros de gaz, opriți alimentarea cu gaz, aerisiți încăperea, nu folosiți surse de foc și apelați imediat 112;

📟 montați detectoare de gaz și de fum – acestea vă pot salva viața!

‼️Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor explozii sau incendii și poate salva vieți și bunuri materiale.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.