Incendiu de locuință de la un coș de fum neizolat
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea
Albești, comuna Albești.
Pentru executarea misiunii au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de transport apă, ambele încadrate cu opt militari. La fața locului au acționat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Albești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul bucătăriei, existând posibilitatea de propagare la întregul acoperiș al locuinței, precum și la un corp anexat (dormitor).
Datorită intervenției prompte, s-a reușit limitarea propagării flăcărilor, fiind salvate locuințele din apropiere și corpul anexat. Au ars aproximativ 40 metri pătrați din acoperișul bucătăriei.
Nu au fost înregistrate victime, proprietarii aflându-se plecați de la domiciliu în momentul izbucnirii incendiului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



