Izolați coșurile de fum: pericol de incendiu!

Miercuri, 03 Decembrie 2025Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Izolati cosurile de fum  pericol de incendiu | imaginea 1 Un incendiu s-a produs, duminică dimineață, 23 noiembrie a.c., într-o gospodărie din localitatea Unțeni.

Acoperișul unui foișor lipit de casă a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au acționat rapid și au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la casă. Au ars aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul anexei.

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:

  • îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.).

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.