Benzina pusă în sobă a provocat arsuri grave

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026Covasna
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna

Benzina pusa in soba a provocat arsuri grave | imaginea 1 Joi, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe au fost solicitați să intervină în localitatea Bicfalău, în urma unui apel care semnala producerea unei explozii la o butelie de gaz, urmată de un incendiu.

Până la sosirea echipajelor, incendiul a fost stins de către localnici. La fața locului, salvatorii au găsit două victime de sex masculin, în vârstă de 52 și 20 de ani, care prezentau arsuri la nivelul feței și membrelor superioare.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că nu a fost vorba despre o explozie de butelie, ci despre o deflagrație produsă în urma aruncării cu benzină într-o sobă în care se afla jar.

Facem mențiunea că apelurile inițiale la numărul unic de urgență 112 indicau o explozie la o butelie, însă cauza reală a fost diferită. Este important ca, atunci când apelăm 112, să oferim informații cât mai corecte și conforme cu realitatea, pentru o alocare eficientă și rapidă a resurselor de intervenție.

Cele două victime au suferit arsuri pe aproximativ 40%, respectiv 20% din suprafața corporală și au fost transportate la UPU Brașov pentru investigații și tratament de specialitate. Pentru a evita producerea unor situații similare, reamintim cetățenilor câteva măsuri de prevenire:

📌 nu folosiți lichide combustibile (benzină, motorină, etc.) pentru aprinderea sau întreținerea focului în sobe, șeminee ori alte sisteme de încălzire;

📌 evitați turnarea sau aruncarea de materiale inflamabile în foc sau jar – acestea pot produce deflagrații puternice și arsuri grave;

📌 utilizați doar materiale de aprindere adecvate și sigure;

📌 respectați instrucțiunile producătorilor privind exploatarea mijloacelor de încălzire;

📌 verificați starea sobelor și a coșurilor de fum înainte de utilizare, mai ales în sezonul rece.

Fiți atenți la modul în care folosiți sobele și alte surse de încălzire. Prevenirea este cel mai simplu mod de a ne proteja pe noi și pe cei din jur.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.