Casă cuprinsă de flăcări și persoană evacuată

Sâmbătă, 10 Ianuarie 2026Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Casa cuprinsa de flacari si persoana evacuata | imaginea 1 În cursul zilei de sâmbătă, 3 ianuarie a.c., pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Traian din municipiul Drobeta Turnu Severin.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Concomitent cu misiunea de stingere, pompierii au evacuat și o bătrână din interior. Deși se afla în timpul liber, colegul nostru, Locotenent colonel Măroiu Adrian, care locuiește în zonă, s-a deplasat imediat la locul intervenției pentru a sprijini misiunea de stingere.

Incendiul a fost lichidat. Au ars o anexă gospodărească de circa 50 mp și 10 mp din acoperișul locuinței învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jar sau scântei.

‼️Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

❗️Totodată, recomandăm populației să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Înainte de culcare, focul din sobă trebuie întotdeauna stins.

❌ Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații, deoarece pot conduce la evenimente cu pagube materiale sau chiar cu pierderi de vieți.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.