Incendiu la o locuință - Pagube limitate și nicio victimă înregistrată
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Detașamentul de Pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Vaslui.
Pentru gestionarea misiunii au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de transport apă precum și un echipaj de prim ajutor SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței.
Au ars aproximativ 20 mp de acoperiș, iar alți 15 mp au fost degradați. De asemenea, au fost distruse bunurile și obiectele dintr-o anexă, însă casa de locuit a fost salvată.
În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat sau neizolat corespunzător față de elementele combustibile din apropiere.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



