Hunedoara sub alertă: Peste 260 de misiuni salvatoare
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care au desfășurat 262 misiuni și intervenții, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor,
stingerea incendiilor și alte operațiuni destinate protecției comunităților.
O pondere semnificativă a misiunilor a fost reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 206 astfel de solicitări.
Tot în aceste zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 6 incendii. Dintre acestea, două s-au manifestat la coșurile de fum a unor case din localitățile Zam și Ocolișu Mic, unul – la camera centralei termice dintr-o gospodărie din localitatea Uroi și alte două incendii au fost înregistrate la vegetația uscată – în vecinătatea autostradei A1, respectiv deșeuri menajere – în municipiul Petroșani.
Cea mai amplă misiune de stingere a avut loc miercuri dimineața, 11 februarie a.c., când colegii noștri din cadrul Detașamentului Hunedoara au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins o casă și o anexă din localitatea Plop.
În urma evenimentului, care cel mai probabil s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric, a fost afectată întreaga locuință, pagubele material fiind semnificative. Din fericire, nu au existat victime.
De menționat este și faptul că, marți, 10 februarie a.c., echipa pirotehnică din cadrul ISU Hunedoara a intervenit în localitatea Peșteana unde, un cetățean care efectua lucrări de reabilitare la acoperișul propriei case, a descoperit mai multe elemente de muniție neexplodate. Colegii noștri au ridicat de la fața locului 122 cartușe de infanterie de calibru 7.62 mm în vederea asanării în condiții de siguranță.
De asemenea, în perioada menționată, echipajele operative au gestionat prompt 6 accidente rutiere care au avut loc pe raza localităților Mintia, Petroșani, Deva, Hunedoara și pe autostrada A1 - km 367, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 29 cazuri, au desfășurat 10 recunoașteri în teren, au acționat pentru deblocarea unei uși de acces în locuință și au intervenit în alte 3 situații pentru protecția comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



