Incendiu la rulotă și container, la o fabrică de cherestea

Marți, 24 Februarie 2026Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Incendiu la rulota si container  la o fabrica de cherestea | imaginea 1 Luni dimineața, 16 februarie a.c., în urma unui apel primit prin SNUAU 112, dispeceratul integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o rulotă parcată în curtea unei fabrici de cherestea de pe strada Hlincea.

𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐭𝐮𝐫𝐝𝐳𝐚” 𝐚𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐃𝐞𝐭𝐚𝐬̦𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝟐 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐜𝐮 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐢𝐧𝐠𝐞𝐫𝐞. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la rulotă, cu propagare la un container din panouri tip sandwich și cu pericol de extindere la stivele de material lemnos din proximitate.

Incendiul a fost localizat și lichidat, fiind limitată propagarea la restul cherestelei depozitate în zonă. 𝐀𝐮 𝐚𝐫𝐬 elementele combustibile ale rulotei și ale containerului, piese de mobilier, electrocasnice, pneuri, tapițeria, o trotinetă electrică și echipamente electrice.

𝐒-𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐠𝐫𝐚𝐝𝐚𝐭 sistemul fotovoltaic cu acumulator, sistemul de încălzire tip „Webasto” pe motorină și aproximativ un metru cub de cherestea. 𝐂𝐚𝐮𝐳𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 a fost efectul termic al curentului electric.

🛑 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐢𝐦𝐢𝐥𝐚𝐫𝐞:

  • verificați periodic instalațiile electrice;
  • evitați improvizațiile și suprasolicitarea circuitelor;
  • nu depozitați materiale combustibile lângă surse de energie;
  • mențineți căile de acces libere pentru autospeciale;
  • anunțați imediat orice început de incendiu la 112.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.