Autocamion distrus de flăcări pe DN1
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
Incendiu la un autocamion pe DN1, între localitățile Voila și Sâmbăta de Jos.
Vineri dimineață, 20 martie a.c., în jurul orei 07:30, pompierii au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autocamion tip macara, pe DN1, între localitățile Voila și Sâmbăta de Jos.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, precum și un echipaj SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregului autocamion. S-a acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, utilizând atât apă, cât și spumă.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să se autoevacueze înainte de propagarea incendiului. Pentru siguranța participanților la trafic, zona a fost izolată pe o distanță de aproximativ 100 de metri, iar traficul rutier a fost blocat.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



