Atenție la scurtcircuite! Garaj și autoturism distruse de foc

Joi, 07 Mai 2026Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Atentie la scurtcircuite  Garaj si autoturism distruse de foc | imaginea 1 Un incendiu violent a izbucnit miercuri, 29 aprilie a.c., în jurul prânzului, într-o gospodărie din localitatea Naipu. Flăcările au cuprins un garaj și s-au extins la acoperișul casei unui vecin.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SAJ și poliția.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul garajului, în interiorul căruia se aflau un autoturism și mai multe bunuri. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind totodată să protejeze locuința din aceeași curte.

La proprietatea învecinată, incendiul a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 40 mp, tavanele și pereții. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici de putere mare din acelaşi prelungitor, concomitent.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.