Pompierii au salvat un câine de pe acoperișul unui bloc

Marți, 26 Mai 2026Arad
Sursa Foto: Facebook ISU Arad

Pompierii au salvat un caine de pe acoperisul unui bloc | imaginea 1 În perioada 15 - 17 mai a.c., pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 103 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD fiind solicitate să intervină în 99 de cazuri.

Totodată, salvatorii au desfășurat alte patru intervenții: o misiune pentru salvarea unui câine aflat pe acoperișul unui bloc cu trei etaje din localitatea Gurahonț, o intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unui accident rutier.

Au mai gestionat două misiuni pentru înlăturarea efectelor negative generate de manifestările meteorologice, respectiv un copac căzut pe o alee și o creangă căzută pe carosabil, ambele în municipiul Arad.

În ceea ce privește intervenția pentru salvarea câinelui din localitatea Gurahonț, sâmbătă dimineață, 16 mai a.c., în jurul orei 08:00, un cetățean a observat patrupedul aflat pe acoperișul blocului și a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de intervenție dotată cu accesorii specifice pentru astfel de misiuni. Câinele, care nu avea un proprietar identificat la fața locului, a fost coborât și eliberat în condiții de siguranță.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.