Incendiu de amploare la o hală de prelucrare a lemnului
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, 1 iulie a.c., în jurul orei 02:30, la o fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Roșia.
La intervenție au participat patru echipaje ale Secției de Pompieri Beiuș, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Roșia.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră violent hala și o clădire alipită, existând pericolul extinderii incendiului la un rezervor de motorină de 5.000 de litri, la depozitul de cherestea și bușteni, precum și la mai multe autovehicule și materiale lemnoase.
Intervenția a durat aproape două ore și a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile și de vânt. Cu toate acestea, pompierii au reușit să salveze bunuri de o valoare importantă, printre care:
✅ un depozit cu aproximativ 200 mc de cherestea și bușteni;✅ rezervorul de motorină;✅ un TIR, o remorcă încărcată cu bușteni și un utilaj de manipulare;✅ parterul clădirii și materialul lemnos depozitat în curte.
În urma incendiului au ars etajul și acoperișul clădirii, hala de prelucrare a lemnului, 19 panouri fotovoltaice, utilaje, scule și material lemnos. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



