O clipă de neatenție, pericol de incendiu!
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
O oală cu mâncare uitată pe aragaz a provocat, marți dimineață, 21 iulie a.c., degajări de fum într-un apartament de pe Aleea Dumbrava din municipiul Dorohoi. Situația a fost observată de vecini, care
au solicitat ajutor.
La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de intervenție și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea forțelor de intervenție, proprietarul nu se afla în apartament. Pompierii au pătruns în locuință, au îndepărtat sursa de pericol, au aerisit spațiul și s-au asigurat că nu mai există riscul producerii unui incendiu.
⚠️Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:
- să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
- după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
- curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
- nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
- opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
- nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
- stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



