Pompierii au salvat o vacă blocată în mâl

Sâmbătă, 18 Iulie 2026Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Pompierii au salvat o vaca blocata in mal | imaginea 1 Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, duminică dimineață, 12 iulie a.c., în localitatea Băiceni, pentru salvarea unei vaci care a căzut de pe un pod în albia unui pârâu, la o adâncime de aproximativ trei metri. Animalul a rămas blocat în mâl, iar proprietarul a apelat 112 pentru a solicita ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Curtești. După mai bine de o oră, salvatorii au reușit să extragă animalul în siguranță cu ajutorul unui buldoexcavator.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.