Respect, Plt. Cîțu Adriana și Plt. Iancu Alexandru!

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2026Dolj
Sursa Foto: Facebook ISU Dolj

Respect  Plt  Citu Adriana si Plt  Iancu Alexandru | imaginea 1 Spiritul de salvator nu cunoaște program de lucru! Pentru un pompier, misiunea de a salva vieți nu se încheie odată cu terminarea programului. O demonstrează Plt. Cîțu Adriana și Plt. Iancu Alexandru, care au intervenit marți după-amiază, 3 noiembrie a.c., la un accident rutier, deși se aflau în timpul liber.

Aflați în drum spre casă, cei doi au observat un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Fără să ezite, au oprit și au sărit imediat în ajutorul victimelor.

Adriana a acordat primul ajutor unei femei rănite, care acuza dureri puternice în piept, în timp ce Alexandru s-a asigurat că sunt eliminate riscurile suplimentare, procedând la decuplarea bornelor bateriilor celor două autoturisme.

Concomitent, cei doi au apelat numărul unic de urgență 112, solicitând sprijinul echipajelor specializate. La scurt timp, colegii lor au ajuns la locul accidentului, au preluat persoana rănită și au transportat-o la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Gestul lor demonstrează că spiritul de salvator nu ține cont de program, iar profesionalismul, curajul și empatia sunt valori care îi definesc în orice moment. Felicitări, Adriana și Alexandru! Suntem mândri de voi! Respect și apreciere tuturor colegilor implicați! Odată salvator, întotdeauna salvator!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.