Campania „Un cămin sigur pentru copilul tău!” continuă în judeţul Botoşani

Joi, 16 Septembrie 2021Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Campania  Un camin sigur pentru copilul tau   continua in judetul Botosani | imaginea 1 Pe lângă hrană și îmbrăcăminte, copilul are nevoie și de siguranță. Despre acest aspect au discutat vineri, 10 septembrie a.c., pompierii botoșăneni, cu părinții din comuna Nicșeni.

Nu există „mie nu mi se poate întâmpla!” Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar cei responsabili de soarta lui nu trebuie să uite acest lucru.

Acesta este principalul mesaj al acțiunii de informare și educare preventivă desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”. În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență.

Pompierii botoșăneni le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate. Cu ajutorul manechinelor au învățat cum să acorde primul ajutor.

Viteza, forța, rezistența și îndemânarea le-au fost testate prin parcurgerea unui traseu cu obstacole. Însă, cea mai mare provocare a fost misiunea de salvare a doi ursuleți de pluș. Au avut de parcurs un traseu ce a implicat trecerea printr-un tunel, urcarea pe un tobogan, alergarea printre jaloane si stingerea unui incendiu imaginar.

Eforturile depuse de copii au fost răsplătite de pompieri cu dulciuri. Toate misiunile de salvare au fost conduse de Pompierul Sam. La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, pompierii s-au bucurat de sprijinul Primăriei Nicșeni, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nicșeni, al cadrelor didactice de la școlile din comună, preotului paroh din localitate și al voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, Simona Cărbunaru, Mirabela Ciaia și Andrei Iulian Ciubotaru.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.